David Popovici, nou record mondial la juniori, mai bun chiar decât cel de la seniori.

Sportivul român David Popovici a doborât vineri recordul mondial de juniori în proba de 200 m liber, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, prilej cu care s-a calificat şi în finala probei. După ce a corectat de două ori în decurs de câteva zile recordul mondial la 100 m liber, sportivul pregătit de către antrenorul Adrian Rădulescu a fost înregistrat în semifinalele probei de 200 m liber cu timpul de 1 min 45 sec 26/100.

echea performanţă mondială îi aparţinea sud-coreeanului Sunwoo Hwang (1 min 45 sec 92/100) şi fusese stabilită pe 19 noiembrie 2020, la Gimcheon (Coreea de Sud).

Sportivul român David Popovici, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, cu un nou record mondial de juniori. Timpul obținut de juniorul român nu doar că reprezintă un record mondial la juniori, dar este și cel mai bun timp al anului inclusiv în cursele de seniori.

Popovici a fost cronometrat în finală cu timpul de 47 sec 30/100, îmbunătăţind performanţa pe care o reuşise tot el, marţi, în seriile ştafetei de 4×100 m liber, 47 sec 56/100.

 

David Popovici i-a devansat în finală pe britanicul Edward Mildred, 48 sec 77/100, şi pe polonezul Mateusz Chowaniec, 49 sec 37/100, potrivit Agerpres.

Tot joi, Denis Popescu s-a calificat în semifinalele probei de 100 m fluture, cu al 16-lea timp (54 sec 70/100), dar nu a reuşit să prindă şi finala, fiind înregistrat cu 54 sec 33/100 (al 14-lea timp).

În finala probei de 1.500 m liber, Vlad Stancu s-a clasat pe locul 7, în 15 min 29 sec.

România (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu) a cucerit, marţi, prima sa medalie, argint în proba masculină de ştafetă 4×100 m liber.

România este reprezentată de 11 sportivi la Europenele de juniori de la Roma.

Gazzettta dello Sport: „Un puști este cel mai bun din lume la proba regină!”

„Un puști este cel mai bun din lume la proba regină!”, au scris cei de la Gazzettta dello Sport, care îi dedică românului un amplu articol, potrivit digisport.ro.

„Este al 10-lea timp din istorie și va ajunge la Tokyo peste 16 zile din postura de lider în acest sezon! Născut pe 15 septembrie 2004, David Popovici este în acest moment mai rapid decât campionul olimpic, Kyle Chalmers, și campionul mondial, Caeleb Dressel. De la legendarul Popov la incredibilul Popovici …?”, este reacția jurnaliștilor italieni.

Italienii se referă la marele campion rus Aleksandr Popov, campion la JO din 1992 și 1996.

AS: ”Lumea natației este uluită de românul David Popovici”

Și spaniolii de la AS sunt entuziasmați de noua stea răsărită din România.

„Caeleb Dressel trebuia să fie vedeta de la Jocurile Olimpice de la Tokyo , cu 8 medalii la Mondialele din 2017 și 2019. Dar ceea ce s-a întâmplat acum la Europenele de juniori îi poate da frisoane, iar supremația lui va fi pusă la îndoială. Asta deoarece lumea acestui sport a rămas uluită de românul David Popovici care a stabilit cea mai bună performanță a sezonului, al 10-lea timp din istorie și al 5-lea cu echipamentul nou din material textil. Recordul mondial este deținut de brazilianul César Cielo, dar în costum de poliuretan. Doar Dressel s-a apropiat de el, însă acum Popovici este mult mai rapid. O stea s-a născut la Foro Italico și ar putea cuceri prima sa medalie olimpică la doar 16 ani”, scriu cei de la AS.

Carmen Buncaciu: „Când accelerează, ceilalți ai impresia că rămân pe loc”

Carmen Bunaciu, o fostă mare campioană a României la înot, a explicat cum a ajuns sportivul român David Popovici (16 ani), calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, să cucerească medalia de aur în proba de 100 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, cu un nou record mondial de juniori (47:30).

„Sunt extrem de fericită pentru acest succes uriaș. A obținut o performanță extraordinară David cu aceste recorduri mondiale de juniori, titlul european, vicecampion cu ștafeta. De mult nu am mai avut o ștafetă de băieți pe un podium al întreceriloor continentale. Dar, cea mai mare realizare a lui e că a reușit cea mai bună performanță mondială a sezonlui, în lupta cu seniorii din SUA, Australia, Rusia etc”, a spus Bunaciu, la Liga Digisport.

„Chiar l-am văzut și la Campionatele Naționalele, de acum o lună, de la Complexul Lia Manoliu și mi-a plăcut. Înoată, are o lejeritate extraordinară, o plutire cu totul deosebită, este foarte sus pe apă iar când accelerează, ceilalți ai impresia că rămân pe loc”, a mai spun Bunaciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *