Cum este influențată viața copiilor de lipsa de afecțiune
Copiii care nu au parte de afecţiune se adaptează greu vieţii sociale. Unul din trei copii a avut nevoie de consiliere psihologică în ultimul an. Copiii ai căror părinţi sunt absenţi devin mai predispuşi la probleme psihice.
Din ce în ce mai mulţi copii suferă de lipsa afecţiunii. Le este greu să se integreze în grupurile sociale. Copiii care nu au alături părinţii sunt predispuşi la probleme psihice, arată un studiu realizat de Salvaţi Copiii.
Cristiana este în clasa a XII-a şi spune că i-ar plăcea să fie mai sociabilă şi să depăşească influenţa stărilor negative.
„Eu am experimentat chestia asta cu mama, asta după decesul tatălui meu, m-am îndepărtat excepţional. Şi aşa eu aveam conflicte înainte. Eu nu mă încarc din relaţiile interumane. Eu mă încarc stând singură sau citind, făcând altceva”, a spus Cristiana Niculae, elevă clasa a XII-a.
Alina Striianu are 3 copii. Crede că atenţia şi timpul de calitate petrecut cu ei îi face să evolueze, fără să ajungă la probleme afective.
„Îţi iubeşti copilul oricum ar fi”
„Îţi iubeşti copilul oricum ar fi, drept urmare el trebuie să aibă această siguranţă, că orice ar fi făcut, el poate să vină şi să aibă o discuţie. De multe ori, suntem chiar consilierii altor copii, vedem mult mai obiectiv. Şi da, mă bucură să am această relaţie cu copiii mei”, a afirmat Alina Striianu, părinte.
Specialiştii susţin că semnele afecţiunilor sunt uşor de observat la copii. Constantin Cornea este psiholog şi spune că motivele care duc la probleme emoţionale provin din necomunicare.
„Sfatul psihologului pentru părinţi ar fi să fie mult mai atenţi la copiii lor, chiar dacă nu au foarte mult timp la dispoziţie, chiar dacă vin destul de obosiţi de la serviciu, nu este mare lucru să ne petrecem măcar o jumătate de oră-o oră în preajma propriilor copii, pentru a remarca la timp dacă aceştia suferă de anumite tulburări emoţionale”, a declarat Constantin Cornea, psiholog.