Legăturile între cafea și bolile cerebrale. Ce s-a descoperit la cei care beau mai mult de 6 căni pe zi
Cafeaua este printre cele mai populare băuturi din lume, iar consumul în cantități moderate poate reduce riscul de apariție a unor afecțiuni, precum Parkinson, diabetul de tip 2 și mai multe tipuri de cancer.
Pe de altă parte, consumată în exces, cafeaua poate avea efecte negative asupra creierului, arată un nou studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea South Australia, potrivit The Hill.
Cercetătorii australieni au evaluat efectele cafelei asupra creierului în rândul a peste 17.700 de persoane cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani.
Ei au descoperit că la cei care au consumat mai mult de șase căni de cafea în fiecare zi, riscul de demență a crescut cu 53%, iar volumul total al creierului a scăzut în comparație cu cei care au consumat cel mult două căni pe zi.
Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nutritional Neuroscience.
„Acesta este cel mai amplu studiu privind conexiunile dintre de cafea, volumul creierului, riscurile de demență și riscurile de accident vascular cerebral – este, de asemenea, cel mai mare studiu care să ia în considerare datele volumetrice de imagistică a creierului”, a declarat Kitty Pham, autorul principal al studiului.
„Ținând cont de toate datele posibile, am constatat că un consum mai mare de cafea a fost asociat cu un volum mai redus al creierului – în esență, consumul a mai mult de șase căni de cafea pe zi poate reprezenta un risc dezvoltarea unor afecțiuni ale creierului, cum ar fi demența sau accidentul vascular cerebral”, a mai precizat Pham.
Adulții sănătoși sunt sfătuiți consume cel mult patru sau cinci căni de cafea pe zi, adică aproximativ 400 de miligrame de cofeină, potrivit Food and Drug Administration.